Postul este o randuiala lasata de Dumnezeu. Prima porunca data de Dumnezeu omenirii a fost una privitoare la post. Ea era neaparat trebuincioasa pentru noi in rai, mai inainte de caderea noastra: cu atat mai trebuincioasa este ea dupa cadere. Porunca privitoare la post a fost data in rai si este innoita in Evanghelie(...).
Nevointa postului nu tine doar de trup; nevointa postului este folositoare si trebuincioasa in primul rand pentru minte si pentru inima.
Pe masura ce luam asupra noastra jugul cel bun al postului, duhul nostru dobandeste o mare libertate: el tinde spre taramul duhurilor, care ii este inrudit, incepe sa se intoarca des spre contemplarea lui Dumnezeu, sa se cufunde in aceasta nemasurata si minunata contemplare, sa adasteze in ea. Daca obiectele lumii materiale, cand sunt luminate de razele soarelui material, negresit iau de la acesta stralucire si o raspandesc la randul lor, cum sa nu se lumineze duhul nostru atunci cand el, lepadand prin mijlocirea postului, valul cel grosolan si des al trupului, se infatiseaza nemijlocit Soarelui Dreptatii – lui Dumnezeu? El se lumineaza! Se lumineaza si se preschimba! Apar in el ganduri noi, dumnezeiesti, se descopera inaintea lui taine pe care nu le cunostea mai inainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu