Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - 21 noiembrie

Intrarea în Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Nascatoarei a pricinuit ortodocsilor crestini praznic minunat si a toata lumea. Fiindca s-a facut aceasta într-un chip minunat si este înainte-mergatoare a marii si minunatei taine a întruparii Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Nascatoarei de Dumnezeu. Deci praznicul Intrarii s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenita, fiindca mai toata viata a petrecut-o stearpa fara sa nasca prunc, ruga împreuna cu barbatul sau Ioachim pe Stapânul firii, ca sa le daruiasca lor prunc, si fagaduindu-se ca, daca vor câstiga dorirea, îndata vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel nascut. Si asa a nascut pe Ceea ce s-a facut pricina mântuirii neamului omenesc, pe Împacatoarea si Împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oara a lui Adam cel cazut si a scularii si a îndumnezeirii lui, pe Preasfânta Stapâna de Dumnezeu Nascatoare Maria.

Când a fost de trei ani, au luat-o parintii ei si au adus-o pe ea în ziua de astazi în Templu. Si plinindu-si fagaduinta au afierosit pe fiica lor lui Dumnezeu celui ce le-a daruit-o; si au dat-o pe ea preotilor si mai ales lui Zaharia, arhiereului celui de atunci. Acesta luând-o pe ea, a adus-o în cele mai dinauntru ale Templului, unde numai singur arhiereul o data pe an intra. Si aceasta a facut-o dupa vointa lui Dumnezeu Celui ce dupa putin avea a Se naste dintr-însa spre îndreptarea si mântuirea lumii. Deci acolo a ramas Fecioara doisprezece ani, cu rara cuviinta, hranindu-se cu hrana cereasca de catre Arhanghelul Gavriil. Învrednicindu-se si dumnezeiestii aratari, pâna ce s-a apropiat vremea dumnezeiestii Bunei Vestiri si a descoperirilor celor ceresti si mai presus de fire care i s-au aratat ei. Ca a binevoit Dumnezeu a Se întrupa dintr-însa pentru iubirea de oameni, ca sa înnoiasca de a doua oara lumea cea stricata prin pacat. Atunci Nascatoarea de Dumnezeu, iesind din Sfintele Sfintelor, a fost data lui Iosif logodnicului, ca acela sa-i fie pazitor si martor al fecioriei ei si ca sa slujeasca, atât la nasterea ei cea mai presus de fire, cât si la fuga ei cea în Egipt si la întoarcerea cea de acolo în pamântul lui Israel.

Sfantul Grigore Palama

14 Noiembrie, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigore Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni, care a strălucit la anii 1340.

Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rămas orfan. Înzestrat cu abilităţi intelectuale şi ambiţie, Grigore a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaţie superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns şi a pornit pe calea sfinţeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis şi i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama şi surorile lui Grigore au devenit şi ele călugăriţe.

După săvârşirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză şi apoi a devenit cântăreţ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecţiunea spirituală. De la stareţul mănăstirii a învăţat meşteşugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai deşertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul şi Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaţii amănunţite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinţii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minţii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine şi linişte se numeşte "isihasm" (de la grecescul "hesychia" care înseamnă calm şi linişte), iar practicanţii se numesc isihaşti.

În timpul şederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaţă. În anul 1326, datorită ameninţării invaziei turce, el împreună cu ceilalţi fraţi ai schitului s-au retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoţeşti cu viaţa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în linişte şi rugăciune iar sâmbăta şi duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe şi predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar şi multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovniceşti ale tinerilor educaţi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieţuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulţi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaţa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanţi apologeţi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învăţatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale oratorice ieşite din comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală şi a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie "apofatică" ("negativă", în contrast cu "katafatică" sau "pozitivă") era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât şi în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaţa spirituală a isihaştilor. Susţinînd imposibilitatea cunoaşterii esenţei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minţii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol şi Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faţă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăţăturile călugărilor despre metodele rugăciunii şi despre lumina necreată văzută de isihaşti.

Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniţi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să aştearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut "Triade în apărarea sfinţilor isihaşti" (1338). Prin 1340 sfinţii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul "Tomul Aghiorit". La Sinodul din Constantinopol din 1341 ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, şi anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenţa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcţionate spre lume şi percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale şi nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat şi izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre Palamiţi şi Varlaamiţi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum şi Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina şi el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna "cel care nu face rău," de fapt a cauzat un mare rău prin învăţăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunţa Sf. Grigore şi pe călugării athoniţi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susţinea pe Akyndinos şi l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniţă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat şi numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăţăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiţi de înţelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea şi l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi. În ajunul morţii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: "Spre înălţimi! Spre înălţimi!" . Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359.
În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol pentru lupta dusă contra ereticilor şi pentru teologia sa profundă, contemporanii l-au cinstit pe Grigorie Palama ca pe un "al doilea Atanasie" (referirea este la Sfântul Atanasie cel Mare). La câţiva ani după moartea lui, în anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod în Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376) - care a scris viaţa sfântului şi slujbele adresate acestuia -, iar pomenirea lui se face în chip aparte în a doua Duminică din Postul Mare, ca o prelungire a sărbatorii triumfului Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor.

Gând pentru tineri

Cuvânt al Mitropolitului Antonie de Suroj

Nu îmi spune nimic. Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău. Îţi cunosc şi ştiu şi laşitatea păcatelor şi cu toate acestea îţi spun: iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, dă-mi inima ta. Dacă o să aştepţi ca să devi un înger ca să Mi te dăruieşti întru iubire atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, în orice moment şi situaţie în care te-ai afla: în credincioşie sau în trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau să mă poţi iubi din puţina şi săraca ta inimă. Dacă aştepţi până când ai să fi desăvârşit ca să Mă poţi iubi, atunci n-ai să mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu oare să fac din fiecare fir de nisip un Serafim, un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu care a creat toate şi pot totul? Omule, ţi-ai da tu viaţa pentru lume din dragoste pentru oameni? Sau ai muri din iubire pentru Mine? Atunci, din ce motiv nu Mă laşi sa te iubesc? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima care este locaşul Meu. Desigur, cu timpul am să te schimb. Însă chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca ta inimă, din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat. Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria virtuţilor tale, ci dintr-o inimă smerită pe care Eu o pot curăţi oricând. N-am nevoie de virtuţile tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu virtuţile tale le doresc. Dacă ţi le-aş da, tu eşti aşa de slab şi mândru încât ele ar hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine. Apropie-te cu dragoste. Unui fir ruginit flăcările nu numai că i-ar curăţi rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă şi păcatele se vor arde şi tu vei fi fericit. Iubeşte-Mă nu numai ca să fi curat. Căci asta ar fi din nou o mândrie pentru tine. Ci pentru că Eu vreau să mă odihnesc în inima ta. Deci, nu te mai îngriji de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu. Tu ai să fi slugă rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te crezi că îl ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea fără ca tu să Îmi poţi da ceva. Nu încerca să îmi plăteşti iubirea prin nimic. Asta Mă doare atât de mult de la tine. Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine. Îţi lipseşte nu sfinţenia pe care Eu ţi-o pot da, ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor. Eu, singurul şi adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să îmi deschizi prin smerenie. Nu Îmi aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu şi acum să te îndoieşti de Mine, de iubirea ce o am pentru tine. Crede că Eu pot totul şi tu nu poţi nimica fără Mine. Doar păcatul eşti în stare să îl faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci astfel o să fiu nevoit să te las în cădere în măsura în care tu te apreciezi. Nu te frământa că nu ai virtuţi. Am să îţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-l dau în Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată Inima Mea în inima ta. Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţă. Lasă să treacă totul prin inima Ei curată, încât să poată mijloci pentru tine. Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum ca să devi sfânt ca pe urmă să Mă iubeşti. În acest fel, tu nu M-ai iubi niciodată. Şi acum du-te. Eu sunt cu tine.


Doamne, nu ştiu ca să cer de la Tine.
Tu singur ştii ce-mi trebuie.
Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu.
Dă-mi să-mi văd nevoile mele
care sunt ascunse de mine.
Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâiere,
numai să stau în faţa Ta.
Inima mea îţi este deschisă.
Pun toată nădejdea mea spre Tine.
Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ştiu,
vezi şi fă cu mine după mila Ta.
Zdrobeşte-mă şi mă vindecă,
Loveşte-mă şi mă vindecă.
Mă cuceresc şi tac înaintea voii Tale celei sfinte
prin judecăţile Tale cele nepătrunse de mine.
Mă duc pe mine spre jertfă Ţie.
N-am dorinţă afară de a împlini voia Ta.
Învaţă-mă să mă rog,
Însuşi Te roagă întru mine.
Amin.

Antonie, Mitropolit de Suroj

Despre tineri, pentru adulţi

M-a întrebat, nu demult, cineva: „ Credeţi că se mai poate face ceva cu tineretul acesta? Oraşele, mai ales cele mari, sunt pline de discoteci, stadioane, restaurante şi locuri de distracţii unde mii de tineri se manifestă zgomotos, sfidând orice bună-cuviinţă, departe de cuminţenia bătrânilor noştri.”

Am încercat să răspund printr-o întâmplare, petrecută la Iaşi, pe când eram student. Era prin 1998, în primăvară, cred. Era seara şi, afară, destul de călduţ. Ieşenii urmăreau la televizor – ca aproape toată ţara – un meci de fotbal. România-Anglia. Dacă băteam, ne calificam în nu ştiu ce cupă sau campionat. Mă plimbam cu încă un frate pe aleile din curtea mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi. Era un aer plăcut, iar noi aveam o dispoziţie bună pentru meditaţie şi conversaţie. Din când în când se auzeau strigăte de încurajare sau dezamăgire de pe blocurile din faţa mănăstirii, dar şi de mai departe.
- Este meci – remarc cu voce tare.
- Da. Cine joacă?
- Nu ştiu. Parcă România – Anglia. Oricum cred că este un meci important pentru că nu se mai vede ţipenie de om pe stadă.
Erau orele 21.30 – 22.00. La vremea asta, de obicei, centrul, Piaţa Unirii, Copoul, Tudorul erau destul de animate. Am continuat să ne plimbăm şi să ne odihnim sufletele. Mai schimbam câte un gând, căutând să tocmim vreo idee. Fratele, cu oarecare vechime în mănăstire, mai scăpa şi câte o sentinţă. Se pronunţa din când în când, cu autoritate şi siguranţă, asupra lucrurilor. Am uitat de meci. Strigătele pasionaţilor de fotbal se auzeau în continuare, la răstimpuri dar ne-am învăţat cu ele şi nu ne mai distrăgeau atenţia. Eram absorbiţi de ale noastre când... o izbucnire de goooool...! gol - gol - gol...! ne-a făcut să stăm pe loc. Ne-am oprit. Strigăte de bucurie, de entuziasm...goool. Vibrau blocurile. Unii mai ieşeau pe balcon, apoi intrau iarăşi în casă, cu gesturi scurte din mână, cu pumnul strâns, neştiind parcă cum să-şi mai manifeste bucuria.
Mi-am adus aminte atunci cu voce tare de Nadia Comăneci şi de Ilie Năstase, de Dan Grecu şi Patzaichin. Eram mic, mă uitam cu ai mei la televizor şi când un român lua locul I la vreo Olimpiadă sau concurs internaţional, urca pe podium în mijloc, se înălţa tricolorul românesc şi se cânta imnul nostru naţional „Trei culori...”. Eram tare mândri. Pentru noi, copiii, sportivii ăştia erau nişte eroi. Îi învingeau pe toţi din toate ţările chiar dacă ei aveau ţări mari: SAU, Rusia, China. Părinţii şi rudele o lăudau pe Nadia. „ Uită-te la copila asta cât e de mică şi arată şi ea lumii că există România ”. Eu mă fuduleam că sunt născut în Oneşti, de unde era Nadia. Când începea imnul României şi se ridica tricolorul şi tot stadionul sta drept şi în linişte, la mulţi din casă le curgeau lacrimile. Ne plăcea şi Patzaichin. Era înalt şi puternic şi parcă zbura cu caiacul său pe apă.
Meciul a mai durat un număr de minute şi s-a încheiat. Bucurie generală, vibraţie, balcoanele pline de oameni, străzile străbătute la intervale de maşini claxonând, steaguri fluturând, scoase pe geamurile maşinilor, fete cu steaguri deasupra pe jeep-uri, asemenea vestalelor de demult, ieşenii în stradă, mişcându-se spre niciunde. Totul într-un iureş de claxoane şi voci. Maşini după maşini, toate cu tineri. Apar apoi echipajele poliţiei. Ciocănesc cu degetul în microfoane şi anunţă la megafoane: „ Se opreşte circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare, vă rugăm eliberaţi bulevardul ”.
Va fi un meeting al studenţilor din Tudor până sus în Târguşor. O manifestare de bucurie. Vreo 10.000 de studenţi din complexul Tudor Vladimirescu vor să-şi arate solidaritatea faţă de echipa României. Cine poate să-i oprească? N-au mai făcut cerere la Primărie cu 48 de ore înainte pentru accept. Asta e. După vreo 15-20 de minute a început să se audă: Ro-mâ-ni-a! Ro-mâ-ni-a! Fratele era nemulţumit, chiar tulburat văzând toată brambureala asta.
- Vai de noi! Uite în ce hal a juns tineretul ăsta. Golani, golani. Încontro merge ţara asta?
Din când în când, scăpa cuvinte şi mai aspre, care m-au făcut să mă reţin de la vreo observaţie. Era pornit. Frontul studenţilor ajunse în faţa Palatului Culturii şi de acum intra în linie dreaptă pe bulevardul Sfântului Ştefan. Erau mulţi. Studenţilor li s-au alăturat şi mulţi ieşeni. În faţă erau mai rari, dar după ei, front compact. Poate vreo 200 de metri de popor, sau şi mai mult. Când am văzut atâta lume care, de acum, ajunsese în faţa mănăstirii, ne-am tras mai spre interiorul curţii. Era o gălăgie, că eu cu fratele nu ne mai puteam înţelege. L-am privit şi avea o expresie de nemulţumire şi de dezaprobare adâncă pe chip. Când mijlocul frontului de studenţi şi ieşeni a fost în dreptul porţii noastre, s-a întâmplat ceva neaşteptat: într-un moment scurt, de linişte, dintre două scandări, s-a auzit vocea unuia dintre ei: „ Băi, Tatăl nostru! ”. Şi am asistat la o scenă rară. N-ar fi putut fi regizată nici cu 30 de repetiţii. Nu s-ar fi executat atât de rapid nici dacă i-ar fi comandat vreun general de Armată sau mai ştiu eu cine. Nu am avut timp să ne dăm seama. Într-o clipă au fost în genunchi cu faţa spre biserica Trei Ierarhi şi au început să rostească rar şi tare: „ Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău...”. Noi, parcă ruşinaţi, ne-am dat după o tuia. Trăiam un sentiment straniu. S-a creat o stare de spirit specială şi măreaţă. Cuvintele rostite de studenţii în genunchi şi cu mâinile împreunate în dreptul bărbiei, se loveau de Palatul Culturii şi se întorceau spre Mitropolie, oprindu-se în blocul turn cu multe scări din faţa bisericii. Se forma un ecou care dubla cuvintele. Sunetele se zbăteau între clădiri, dar parcă lunecau şi de-a lungul şoselei, imprumutând ceva de la ea, un timbru specific. Aerul reverbera.
- „ ... şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Amin. ”
Fratele a început să-şi facă cruce. Larg şi rar. A mai spus apoi doar de câteva ori: Na... na...
Studenţii s-au ridicat şi şi-au continuat drumul spre Mitropolie, Universitate, Târguşor, cu aceleaşi ovaţii de România...România... M-am gândit atunci: Tinerii aceştia nu sunt pierduţi şi nu sunt golani. Sunt tinerii noştri, români, care-şi strigă ţara, România, şi care ştiu încă să spună „Tatăl nostru”.
Tinerii nu trebuie judecaţi, ci ajutaţi. Dar, mai întâi, trebuie înţeleşi.
Secularizarea vieţii morale şi spirituale atinge în epoca noastră nu numai maturii, ci mai ales copiii şi tinerii, care nu au încă un discernământ format. Putem observa, fără prea mult efort, cum, în câţiva ani de la revoluţie, atitudinile, obiceiurile şi felul lor de a acţiona s-au schimbat radical datorită societăţii de consum. Mijloacele de informare modernă au şi ele impact asupra copiiilor şi tinerilor, care nu au nici o putere de a controla şi evalua informaţia primită şi care cu timpul devine convingere influenţând imaginea, limbajul şi atitudinea tânărului. Tânărul începe a primi tot acest complex de informaţii, cel mai adesea contradictorii, chiar din copilărie. Întâlneşte opinii relative şi se găseşte în situaţia de a nu cunoaşte adevăratul sens al acestor opinii. În interiorul acestui pluralism de idei şi de atitudini, Dumnezeu, credinţa, Biserica devin adesea şi ele foarte relative, ca şi celelalte valori umane. Din punct de vedere psihologic, tânărul este întotdeauna în căutarea idealului, a lui însuşi, şi, de multe ori, este în contradicţie cu sine: trăieşte într-o lume în plină schimbare şi contradicţie. Cum să se descurce? O fată de liceu de 15-16 ani spunea odată: „ Lumea crede că trebuie să fim fericiţi doar pentru că suntem tineri. Ei nu văd războaiele pe care le purtăm zi de zi ”. Aproape toate cercetările asupra condiţiei tinerilor pun în prim plan constatarea că marea majoritate a tinerilor trăiesc mai mult sau mai puţin o criză a propriei identităţi.
Copilul de ieri, care era foarte legat de judecăţile părinţilor săi, caută un nou echilibru cu el însuşi, cu spaţiul familial, social, moral în care trăieşte şi cu propriul său mod de acţiune şi gândire. Cu alte cuvinte, încearcă o nouă identitate.
Modelul de identitate pe care societatea îl oferă este modelul unei identităţi fragmentare, ambivalente, contradictorii şi neajunse la maturitate.
Este de înţeles să trăieşti o criză a identităţii personale când nu mai reuşeşti să te adaptezi la schimbări atât de rapide şi dese, în sistemul de învăţământ şi în modelele socio-culturale. A nu avea o identitate coerentă în lumea socială a zilelor noastre e reţinut de foarte mulţi tineri ca fiind un lucru normal.
Apoi, un alt lucru care-l caracterizează – poate în primul rând – pe adolescent este dorinţa sa de autonomie. Afirmarea autonomiei la această vârstă se exprimă în forme bizare, ca de exemplu revolta împotriva a toate şi a toţi ( sfidarea diferitelor forme ale autorităţii ş.a.). Adăugăm că mulţi trăiesc în familii cu probleme mai mari sau mai mici. Cu părinţi alcoolici sau divorţaţi. Noi îi întâlnim pe aceşti tineri, dar nu ştim de unde vin.
În condiţiile acestea, ce este de făcut? Criticismul este ineficient. Ignorarea lor este vinovată, iar retragerea în autoritarism creează distanţă şi nu duce nicăieri. Toţi tinerii au ceva în comun: căutarea. ( Se şi zice: „Doar un tânăr în căutare este un tânăr adevărat”). Dar trebuie ajutaţi în căutarea lor. Este necesar un dialog continuu cu tinerele generaţii care sunt deschise vieţii duhovniceşti sau care sunt în căutare. Altfel, este riscul să „găsească” în alte spaţii. Să-şi oprească căutările dezamăgiţi sau blazaţi, să se mulţumească cu aparenţe de autentic. Să eşueze.
Tinerii sunt un univers special. Au mare nevoie de a fi ascultaţi şi înţeleşi şi de asemenea, au nevoie de a li se răspunde în mod adecvat. Să avem răbdare cu ei, să le acordăm timp şi, peste toate, să-i iubim.
Dacă ne preocupă viaţa lor, nu ne rămâne decât să îi luăm în serios.

Ieromonah Nicodim Petre, Sfânta Mănăstire Putna, "Tatăl nostru - Gând pentru prieteni", Lumea Monahilor, nr. 16, octombrie 2008

BIBLIA ORTODOXĂ

FACEREA Cap. 2-3

Capitolul 2
"
1. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor.
2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
3. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.
4. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul.
5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi nu era nimeni ca să lucreze pământul.
6. Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.
7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.
8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.
9. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
10. Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe.
11. Numele unuia era Fison. Acesta înconjură toată ţara Havila, în care se află aur.
12. Aurul din tara aceea este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix.
13. Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjură toată ţara Cuş.
14. Numele râului al treilea este Tigru. Acesta curge prin fata Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul.
15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,
17. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!
18. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el".
19. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.
20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.
21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne.
22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.
23. Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.
24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
25. Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau.

Capitolul 3
1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.
8. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.
9. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"
10. Răspuns-a acesta: "Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns".
11. Şi i-a zis Dumnezeu: "Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?"
12. Zis-a Adam: "Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat".
13. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: "Pentru ce ai făcut aceasta?" Iar femeia a zis: "Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat".
14. Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: "Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!
15. Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul".
16. Iar femeii i-a zis: "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni".
17. Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!
18. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!
19. În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce".
20. Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.
21. Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.
22. Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."
23. De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.
24. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii. "

Puteti accesa în întregime biblia ortodoxă online:
- cu un simplu click pe titlul articolului curent ( BIBLIA ORTODOXĂ ) de pe blogul nostru
SAU
- la adresa
http://www.bibliaortodoxa.ro/